ÎNȚĂRCAREA PURCEILOR: CELE MAI BUNE PRACTICI DE MANAGEMENT– o serie de 8 articole
- Ce se întâmplă la înțărcare
- Obiective legate de scroafă la înțărcare
- Managementul scroafei și purcelului la înțărcare
- Cazarea purcelului după înțărcare
- Furajarea scroafei
- Furajarea purcelului la înțărcare
- Vârsta la înțărcare
- Tipuri de înțărcare în funcție de vârsta purcelului
… și la final un exercițiu de auto evaluare pentru a recapitula subiectul tratat.
Autorii:
Emilio Magallón Botaya – Medic veterinar specializat în Economie și Creșterea porcilor.
Sara Beitia Delgado – Inginer agronom – La Almenara Farm
Pablo Magallón Verde – Serviciul tehnic PIC
David Roldan Feringan – Veterinar-Granja La Almenara
Patricia Prieto Martínez – Servicii veterinare Inga Food
Imagini furnizate de autori
Înțărcarea este o parte foarte importantă a ciclului de viață și de producție al animalelor. Din punctul de vedere al purceilor, printre alte aspecte, aceasta implică separarea de mama lor și o schimbare în compoziția hranei lor. La rândul său, în organismul scroafei se declanșează o serie de modificări hormonale, care vor marca începutul unui nou ciclu de producție.
În această serie de articole vom încerca să răspundem la toate întrebările care se pun adesea cu privire la înțărcare și la cea mai bună modalitate de a o realiza. În primul rând, pentru a răspunde la cea mai frecventă întrebare “Care este cea mai bună vârstă pentru înțărcare”, trebuie să avem în vedere caracteristicile fiecărei ferme: genetică, dotari, management, alimentație, personal, condiționări legislative specifice etc. deoarece nu toate fermele folosesc același sistem de înțărcare și nici aceeași vârstă la înțărcare.
Ce se întâmplă la înțărcare?
Pentru un management corect al înțărcării, este important să se cunoască natura purcelului și schimbările prin care acesta trece, precum și realizarea anumitor acțiuni în ce privesc scroafele înțărcate în vederea pregătirii următoarei gestații.
Cum decurge înțărcarea în mediu natural?
Procesul de înțărcare la porcul sălbatic (mistreț) este gradual, astfel încât purceii mistreți trec progresiv de la o dietă exclusiv lactată la o dietă în care intră treptat și hrana solidă. Pe măsură ce purceii cresc, nevoile lor nutriționale se schimbă și cresc. În plus, producția de lapte a scroafei scade și este insuficientă pentru a satisface nevoile purceilor. Treptat, purceii se familiarizează cu hrana solidă. Lactația la porcii sălbatici durează între 8 și 12 săptămâni.
Ce se întâmplă cu scroafa la înțărcare?
La înțărcare scroafa trece printr-o schimbare fiziologică ca urmare a tranzitului de la producția de lapte la reluarea ciclului estral. Acest efect este cauzat de suprimarea producției de prolactină ca urmare a încetării suptului de către purcei, ceea ce generează restartarea ciclul estral al scroafei.
Imediat dupa înțărcarea scroafelor, este importantă stimularea acestora cu ajutorul vierilor “încercători”. Scroafele înțărcate trebuie să aibă un contact zilnic cu vierul. Acestea vor intra în estru la 3-6 zile după înțărcare și vor fi inseminate conform unui protocol bine stabilit, pe măsură ce acestea prezinta sindrom de imobilitate.
Înțărcarea purceilor de mistreț
Schimbarea dietei la mistreț este una graduală ce se desfășoară în patru faze:
- Ascunderea
- Durează pe parcursul primei săptămâni de lactație.
- Purcelul rămâne izolat în cuibul construit de scroafă și face incursiuni sporadice în jurul cuibului.
2. Familiarizarea
- Se realizează în a doua și a treia săptămână de lactație.
- Purceii părăsesc cuibul și urmează scroafa. Rămân în grupul lor social. Nu există aproape nici un contact cu alți purcei din alte cuiburi
3. Integrarea și învățarea
- Se desfășoară de la a treia până la a șaptea săptămână de lactație.
- Scroafa lasă purceii singuri pentru perioade lungi de timp, intervalul dintre alăptări crește, iar alăptările devin din ce în ce mai scurte. Aceștia interacționează cu alți purcei din grupul lor social și caută hrană. 4. Independența
- De la a șaptea săptămână până la 12-17 săptămâni de lactație.
- Alăptarea devine din ce în ce mai puțin frecventă, până când la un moment dat încetează. Purceii încetează treptat să mai sugă, încep să funcționeze independent față de mamă, deși fac parte în continuare din acelasi grup social și dorm alături de scroafă.
WSI este intervalul de la înțărcare până la montă, interval care reprezintă timpul necesar pentru ca o scroafă să redevină gestantă, măsurat de la data înțărcării până la data inseminării/ montei. Acesta este un parametru foarte important pentru a determina eficiența reproductivă a scroafei. Pentru a favoriza ovulația, se recomandă ca scroafelor înțărcate și în mod special scroafelor slabe să le fie aplicată o furajare suplimentară (flushing) în intervalul de la înțărcare până la montă.
Este foarte important să se evalueze condiția corporală a scroafelor la înțărcare, pentru a putea aplica diferite curbe de hrănire în funcție de starea acestora, astfel încât pe perioada de gestație să se asigure optimul condiției corporale, mai ales la momentul intrării la fătare a acestora.
Cum reacționează purcelușul atunci când este înțărcat?
Stres
Înțărcarea este un moment foarte delicat și stresant pentru purcel, deoarece acesta trece printr-o serie de schimbări importante și bruște:
– Pierderea protecției materne și separarea bruscă de mama sa.
– Diminuarea progresivă a efectului de protectie a anticorpilor materni primiti prin colostru în primele zile de viață (scăderea imunității pasive a purcelului) coroborată cu o insuficientă producție inițială de anticorpi proprii (imunitate activă), acestea pot genera o așa-numită “fereastră imunitară scăzută”, care face ca purcelul înțărcat să fie susceptibil la unele boli infectioase, ex. E coli în perioada de după înțărcare (figura 1).
– Schimbarea locului de cazare, aproape întotdeauna prin transport, uneori pe distanțe mari.
– Amestecarea inevitabilă a purceilor din cuiburi diferite, ajungând să facă parte din grupuri mai mari decât cuibul inițial, cu lupte consecutive pentru restabilirea ierarhiei sociale.
– Alt sistem de hrănire, hrănitoare și adăpători diferite, cu mecanisme care necesită învățare și deprindere.
– Schimbarea bruscă de la hrana caldă, lichidă, la hrana rece, solidă.
– Diete mai puțin digestibile.
– Cerințe sporite de apă.
– Schimbări majore în accesul la hrană: purceii trec de la a mânca în cicluri de alăptare la fiecare 40-60 de minute, la furajare ad libitum cu o hrană pe care de cele mai multe ori abia au gustat-o (contact brusc cu proteine vegetale).
Trebuie reținut faptul că, în condiții naturale, înțărcarea este un proces gradual și are loc la o vârstă mai înaintată, când purcelul este mai matur din punct de vedere fiziologic și imunologic.
Figura 1: Scăderea imunității maternale și apariția imunității dobândite: fereastra imunitară scăzută.
Probleme digestive și de hrănire
Unul din cele mai importante efecte al stresului de înțărcare constă în reducerea consumului de hrană. Ca urmare, purcelul suferă de binecunoscutul “sindrom post-înțărcare”, care se caracterizează prin:
– Modificări morfologice la nivelul intestinului subțire: scurtarea vilozităților intestinale și mărirea criptelor intestinale (figura 2).
– Modificări enzimatice cauzate de schimbările alimentare: după înțărcare activitatea zaharazei și a maltazei crește, iar activitatea lactazei scade.
– Modificări ale florei intestinale: diversitatea bacteriană crește după înțărcare, iar compoziția acesteia se modifică.
Trebuie remarcat faptul că, la un animal sănătos, flora tractului digestiv este relativ stabilă. Aceasta fiind formată din bacterii benefice, cum ar fi Lactobacillus, și bacterii dăunătoare, cum ar fi E. coli. Modificările bruște ale regimului alimentar, stresul etc. duc la reducerea numărului de lactobacili și la creșterea numărului altor bacterii dăunătoare, ex. E. coli. Acest lucru favorizează colonizarea tubului digestiv de către alți agenți foarte patogeni,ex. rotavirusul, care poate fi la originea diareei și a absorbției deficitare a nutrienților la purcelul sugar.
În ultimii ani, termenul de sănătate intestinală este utilizat pe scară largă. Această stare poate fi obținută printr-un program de alimentație echilibrată și foarte digestibilă în faza de după înțărcare, în acest fel evitându-se apariția diareei.
Pentru aceasta este foarte important să:
– cunoașteți factorii de risc alimentar la înțărcare.
– adaptați dieta la fiziologia purcelului înțărcat.
– încercați să obțineți un aport ridicat de hrană și apă cât mai devreme posibil.
– înțărcați purceii la o greutate și o vârstă corespunzătoare (acesta este cel mai important factor).
Perioada de latență
Încă de la începutul înțărcării, este necesar un consum ridicat și regulat de furaj de către purcel, în acest fel asigurându-se integritatea vilozităților intestinale. În primele zile, aportul de hrană trebuie să fie de cel puțin 150 g/zi, astfel încât purcelul să își poată menține rezervele de masă corporală. Se întâmplă frecvent ca purcelușul să piardă în greutate în primele zile, deoarece îi ia prea mult timp pentru a începe să mănânce. Această perioadă este denumită de unii autori perioada de latență. Este perioada de timp de la înțărcare până când purcelușul ajunge la un consum regulat de hrană.
Există mari variații individuale în ceea ce privește comportamentul alimentar al purceilor. În general, aceștia sunt curioși, astfel încât vor explora rapid întreaga boxă și vor găsi hrănitorul. Prin urmare, este foarte important ca aceștia să fi învățat să mănânce furaj în boxa de fătare sau cel puțin să fie familiarizați cu acesta, chiar dacă consumul în această etapă este minim.
Figura 2: Reprezentarea alterării celulelor componente ale vilozităților intestinale. Ingesta de alimente necorespunzătoare duce la înmulțirea accelerată a celulelor germinative, ceea ce determină eliminarea celulelor absorbante și, astfel, afectează absorbția-excreția de nutrienți și apă în intestin. A: vilozitati intestinale; B: cripte intestinale; C: mucoasă.
De asemenea, pentru a înțelege acest proces, este important să se cunoască managementul furajarii purceilor după înțărcare.
Când găsesc furajul, cei mai mulți dintre acestia îl vor încerca, deși cantitățile ingerate vor fi minime. Abia după ce se confirmă că hrana este sigură, o vor consuma în cantități normale și vor adopta un model de furajare regulat. În mod evident, purceii care au fost deja familiarizați cu același furaj în boxa de fătare vor dobândi mai devreme acest model de furajare (figura 3). Există, de asemenea, un procent mic de purcei, între 5 și 10 %, care suferă de așa-numita “neofobie alimentară”. Acești purcei gustă pentru prima dată furajul la înțărcare, dar îl refuză zile întregi după aceea.
Fluctuațiile în consumul de furaj determină dezechilibrul florei digestive a purceilor și proliferarea bacteriilor patogene, cum ar fi E. coli, ceea ce poate duce la diaree și probleme digestive, cum ar fi boala edemelor.
Figura 3: Vizitele efectuate de purcei la hrănitor, cu și fără acces la furajul starter, în lactație.
Figura 4: Distribuția numărului de purcei fătați vii/ fătare într-o fermă cu scroafe hiperprolifice.
Pentru a reduce la minimum perioada de latență, este foarte util să se amplaseze o hrănitor suplimentar în interiorul boxei deoarece acesta va fi similar cu cel din boxa de fătare. În același timp cei care încă nu au mâncat îi vor imita pe cei care au mers să consume din hrănitor, în final toți purceii se vor furaja în grup, așa cum fac în timpul alăptării.
Socializare și ierarhie
În sălbăticie, mistreții trăiesc în grupuri familiale care stabilesc o ordine socială ierarhică în care, de obicei, nu există probleme de agresivitate, cu excepția cazului în care grupul este destabilizat sau există probleme de spațiu sau de hrană.
De ce nu se menține acest comportament în ferme?
- Lipsa unui spațiu suficient pentru a răspunde cu supunere la o amenințare.
- Concurența pentru hrană.
- Perturbarea frecventă a ierarhiilor cauzată de amestecul porcilor din grupuri sociale diferite, deoarece, de obicei, purceii proveniți din același cuib nu sunt puși împreună în aceeași boxă, acestia fiind lotizati în funcție de marime și de sex.
Ordinea socială este restabilită în primele 48 de ore.
Deși nu este o regulă, în cazul în care nu se produc schimbări datorate introducerii în grup a unor animale dominante, structura generală rămâne neschimbată. Atunci când apar situații de concurență, cum ar fi restricția de hrană sau lipsa de spațiu, animalele de rang inferior sau intermediar pot fi dezavantajate.
Aceste situații stresante și/sau lupte pentru stabilirea ierarhiei de grup duc la o scădere a parametrilor de producție, cum ar fi sporul mediu zilnic sau rata de conversie a furajului, precum și la o creștere a numărului de răniri.
Această serie de articole a fost publicată pentru prima dată în revista de specialitate SUIS.
