Managementul înțărcării (5/8): Furajarea scroafei

–o serie de opt articole

1. Ce se întâmplă la înțărcare
2. Obiective la înțărcare pentru  scroafă
3. Managementul purceilor în apropierea înțărcării
4. Cazarea purceilor după înțărcare
5. Furajarea scroafei
6. Furajarea purceilor la înțărcare
7. Vârsta la înțărcare
8. Tipuri de înțărcare în funcție de vârsta purcelușului.

Autorii:

Emilio Magallón Botaya – Medic veterinar specializat în economie și producție de suine.
Sara Beitia Delgado – Inginer agronom – Ferma La Almenara.
Pablo Magallón Verde – Serviciul tehnic PIC
David Roldan Feringan – Medic veterinar-Granja La Almenara
Patricia Prieto Martínez – Serviciul veterinar Inga Food

Imagini puse la dispoziție de autori

Furajarea scroafei în timpul lactației este probabil unul dintre cele mai importante aspecte ale vieții de zi cu zi în fermă, deoarece are un mare impact asupra calității purceilor la înțărcare și asupra dezvoltării productive a scroafei în ciclul următor.

Furajarea scroafei

În momentul înțărcării, trebuie acordată o atenție specială atât scroafei, cât și purcelului. Acesta este un factor cheie pentru viitorul lor imediat. A fost demonstrat efectul pozitiv al unui bun management și al unui consum ridicat de furaj în timpul lactației asupra performanței finale.

Unul dintre principalele obiective legate de scroafă pe perioada de lactație este de a avea aport ridicat de furaj cât mai devreme pentru o bună producție de lapte, deoarece acest lucru va avea ca rezultat o greutate mai mare a purceilor la înțărcare și va permite scroafei să termine perioada de lactație într-o condiție corporală bună. În plus, prolificitatea ciclului următor este legată de consumul de furaj din lactația anterioară.

PREMISE PENTRU OBȚINEREA UNUI APORT RIDICAT DE FURAJ

Obținerea unui aport ridicat de furaj în timpul lactației este una dintre cele mai dificile și importante sarcini care trebuie îndeplinite într-o fermă. Unele dintre premisele necesare pentru a obține un aport ridicat de furaj sunt:

1. Condiția corporală a scroafei

După cum se arată în figura 1 (și în capitolul 1 din această serie) există o relație directă care arată că, cu cât condiția corporală a scroafei este mai ridicată, adică cu cât scroafele intră mai grase la fătare, cu atât capacitatea lor de consum de furaj este mai mică.

2. Stabilirea corectă a condițiilor de microclimat

Temperatura optimă pentru scroafe în timpul lactației se situează în intervalul 18-22 °C. Pentru fiecare grad de temperatură mai mare de 22 °C, consumul de furaj se reduce cu aproximativ 100-150 g/zi (figura 2).

Figura 1: Efectul condiției corporale asupra aportului de furaj în maternitate

3. Consumul de apă

Consumul de furaj este direct proporțional cu consumul de apă. Trebuie să existe un debit suficient de apă curată pentru ca scroafa să atingă un aport de furaj ridicat. În acest sens, oferirea rației furajere umezite cu apă poate duce la o creștere a aportului cu aproximativ 10 % în comparație cu o dietă uscată.

4. Orele de lumină din timpul zilei

Ingestia de furaj este mai mare atunci când există mai multe ore de lumină naturală.

5. Numărul și frecvența tainurilor de furaj

Este recomandabil să se ofere cel puțin 3 tainuri de furaj pe zi pentru a crește capacitatea de ingerare a scroafei. Se recomandă să se încerce furajarea în rații cât mai dese și să se aleagă furajarea la momentele din zi cu cele mai scăzute temperaturi, mai ales pe timp de caniculă.

6. Palatabilitatea furajelor

Furajul trebuie să fie în stare bună. Trebuie evitată administrarea de furaj  rânced, mucegăit etc. O bună palatabilitate duce la o mai bună ingestă a furajului și la bunăstarea animalelor.

7. Personal instruit

Acesta este cel mai important factor, deoarece operatorul este cel care reglează și supraveghează toți factorii. Personalul care înțelege scroafa și știe cum să evalueze capacitatea de ingestă a acesteia pentru a-i regla cantitatea din tain (hrănitori cu furaje sau complet goale/curate după fiecare furajare) și care este capabil să stimuleze scroafa astfel încât aceasta să se ridice pentru a mânca este esențial pentru un management optim al furajării în lactație.

8. Starea de sănătate a scroafei

Un apetit bun la animale este un semn al sănătății acestora. Orice boală sau proces inflamator-infecțios reduce capacitatea de ingestie a scroafei.

9. Proiectarea hrănitorilor și a adăpătorilor

Acestea ar trebui proiectate și dispuse astfel încât să nu cauzeze dificultăți excesive în satisfacerea nevoilor animalelor și, de asemenea, să nu se irosească prea mult furaj și apă.

10. Instalații și dispozitive

Sistemele electronice de furajare care permit monitorizarea și evaluarea curbei de furajare a animalului ne vor ajuta să înțelegem unde se află capacitatea de consum a scroafei și să reglăm curba de furajare a acesteia într-un mod mai informat și mai eficient.

11. Ciclul scroafelor

Ciclul scroafei este un factor important de luat în considerare, deoarece știm că scrofițele realizează în mod normal un consum mai mic cu 10-20% în medie decât scroafele adulte.

Figura 2: Aportul de furaj al scroafelor în lactație în funcție de temperatura ambientală. Remaekers, P. (2010)

Mărimea cuibului

Acesta este un factor de care trebuie să se țină seama la proiectarea curbei de furajare a animalului. În funcție de acești doi parametrii, în maternitate pot fi întâlnite trei scenarii diferite:

1. Scroafa cu un aport ridicat de furaj și care înțarcă un cuib  mare (figurile 3 și 4).

• Aceasta este situația ideală pe care trebuie să o căutăm la toate femelele, în așa fel încât vom putea înțărca mulți purcei de calitate, iar scroafa va fi bine pregătită pentru a face față ciclului următor. Intervalul înțărcare-estru preconizat pentru această scroafă va fi sub 6 zile.

Figura 3. Scroafă cu un aport ridicat și care înțarcă un cuib  mare

Figura 4: Relația dintre aportul de furaj al scroafei și necesitatea de consum a cuibului

2. Scroafa care nu are un aport ridicat și are un cuib mare (figurile 5 și 6).

• Aceasta este, de obicei, situația scroafelor de la prima fătare, deoarece acestea sunt scroafele care primesc un număr mare de purcei mari pentru a stimula dezvoltarea sfârcurilor/lanțului mamelonar. Problema apare atunci când se apropie înțărcarea, iar cuibul este prea mare, deoarece scroafa poate suferi pierderi semnificative în ceea ce privește condiția corporală. Acest lucru compromite capacitatea scroafei de a face față ciclului următor.
• În aceste cazuri, scroafele prezintă, de obicei, un interval de înțărcare până la estru de aproximativ 7-12 zile, iar rata de fertilitate este, de obicei, mai slabă. În aceste cazuri, poate fi indicată înțărcarea cu câteva zile mai devreme, cu sau fără administrarea de altrenogest, în funcție de numărul de purcei înțărcați.

Figura 5: O scroafă care nu are un aport ridicat de furaj și care are un cuib foarte mare sau purcei mari

Figura 6: Relația dintre aportul de furaj al scroafei și necesitatea de consum a cuibului

3. Scroafa cu un aport ridicat și un cuib mic și/sau greutate redusă cuibului (figurile 7 și 8).

• În mod normal, această situație este întâlnită la scroafele adulte, care sunt capabile să atingă consumuri ridicate în timpul lactației și care, din diverse motive au pierdut o parte importantă din cuib sau purceii din cuib au suferit un proces infecțios (diaree) care le-a redus capacitatea de ingestă a laptelui. Această situație, care este mai tipică în fermele care lucrează cu lactație mai lungă, poate duce la apariția estrului în lactație, care, în mod normal, nu este identificat în maternitate, iar noi observăm că scroafele prezintă un interval “zi de înțărcare-estru” de 0-1 zile sau mai mare de 12 zile. Ca urmare a celor de mai sus, atunci când analizăm “intervalul înțărcare-estru”, am putea grupa scroafele în funcție de ziua în care intră în estru, așa cum se arată în figura 9.

Figura 7: Scroafa cu un aport ridicat de furaj și cuiburi mici și/sau greutate redusă

Figura 8: Relația dintre aportul de furaj al scroafei și necesitatea de consum a cuibului

Figura 9: Intervalele de înțărcare-estru într-o fermă de reproducție

ESTRUL ÎN LACTAȚIE

Uneori, în cazul în care purceii nu sug suficient în lactație, indiferent de motiv, poate apărea estrul în lactație. Acest proces este mai pronunțat la unele linii genetice, iar problema pe care o cauzează este că scroafele la înțărcare nu prezintă estru, deoarece au trecut deja prin el în lactație.

Principalele cauze ale estrului în lactație sunt:

• Supraalimentarea scroafelor la sfârșitul lactației.
• Procent ridicat de purcei morți, începând cu a 7-a zi de lactație.
• Înțărcarea parțială, mai ales în ultima săptămână de lactație, a mai mult de 2-3 purcei, lăsând cuiburi cu mai puțin de 10/11 purcei.
• Alăptări comune: mai multe cuiburi ar trebui să fie reunite înainte de înțărcare.
• Alăptarea prelungită la scroafele doici, în cazul în care îi dăm scroafei cuiburi mai mici și cu o capacitate mai mică de a suge.
• Probleme de agalaxie la scroafe din cauza mastitei sau a altor probleme patologice.
• Abuzul în lactația îndelungată de suplimente alimentare: așa-numitele gustări.
• Lactația intermitentă prelungită.
• În general, orice proces care duce la o scădere a cererii și producției de lapte.

Această serie de articole a fost publicată pentru prima dată în revista profesională SUIS.