Progresul genetic PIC continuă
Compania PIC a fost înființată în 1962 în Marea Britanie. Pe acele vremuri producătorii înțărcau în medie 10 purcei/scroafă/an. Pig Improvement Company, cunoscută azi ca PIC (Compania de Ameliorare a Porcului) a devenit un furnizor de genetică suină ca urmare a unor întâlniri organizate de un grup de fermieri sub conducerea unui expert în economie agricolă din cadrul Universității din Reading, întâlniri ce aveau ca scop eficientizarea propriilor lor ferme de porci. Din 1962 PIC a avut un impact major asupra industriei globale a creșterii porcului. Astăzi, există producători care obțin peste 38 de purcei/scroafă/an, de patru ori mai mult decât în 1962.
Efectivele mai mari cresc intensitatea selecției
PIC a făcut investiții semnificative în dimensiunea efectivelor și extinderea sistemului de ferme elită. Dr. Bloemhof-Abma spune că față de acum șase ani efectivele aproape s-au triplat. Aceste ferme elită sunt răspândite în întreaga lume, inclusiv în Europa (Danemarca, Irlanda, Spania, Germania, Cehia și Rusia) pentru a susține rata progresuilui genetic. Efectivele mai mari de animale permit o selecție mai bună a celor mai bune animale de calitate superioară. Luați spre exemplu fotbaliștii și UEFA Champions League. De ce Real Madrid, FC Barcelona și Bayern München au cei mai buni jucători? Pentru că îi aleg pe cei mai buni dintre cei buni și pentru că au capacitatea de a-i alege dintr-o bază globală de jucători talentați.
“Este mai ușor să găsești fotbaliști foarte buni dintr-o bază globală de jucători decât dintr-una restrânsă”, explică Dr. Bloemhof-Abma. Este exact la fel și la porci, cu cât este mai mare efectivul de selecție, cu atât șansele de a găsi cei mai buni porci sunt mai mari”.
Înregistrarea datelor relevante se concentrează pe ce este prioritar
Extinderea programului GNXbred și includerea unor caractere noi de selecție continuă să fie o prioritate pentru PIC. Programul GNXbred testează genetica PIC în condiții comerciale variate pentru a asigura robustețea și ameliorarea genetică la nivel de fermă comercială. În ultimii ani programul GNXbred și-a dublat dimensiunea și noi caractere ca frăgezimea, marmorarea și piesele de carcasă au fost adăugate ca și criterii de selecție.
De peste 10 ani PIC a măsurat greutatea individuală a purceilor la fătare la liniile pure și acest criteriu de selecție este utilizat deja de mai bine de 5 ani. Pe baza Selecției Genomice (RBGS), capacitatea de producție s-a accelerat cu o rată de +1.5 purcei/scroafă/an, în timp ce rata de supraviețuire pre-înțărcare a crescut cu +2% și greutatea la fătare a crescut cu 110 gr/purcel. În plus, rata de supraviețuire de la înțărcare la abatorizare a crescut cu 0.1% pe an.
“Am observat o creștere dramatică a sporului mediu zilnic prin schimbarea procedurilor noastre de testare de la o greutate fixă la o vârstă fixă. Acest lucru ne permite să măsurăm eficiența creșterii până la greutăți mari. Și există deja mai multe astfel de schimbări în curs de desfășurare! Îmbunătățirile despre care vorbim aici sunt văzute la nivelul fermelor elită. Înseamnă că, în prezent, am parcurs o treime din evoluția ascendentă la nivel comercial. Ameliorarea genetică realizată la nivelul fermelor elită trebuie diseminată la nivel comercial.
Cele mai bune descoperiri științifice determină acuratețea selecției
Implementarea completă a selecției genomice s-a realizat în urmă cu ani de zile și a condus la o creștere a progresului genetic de peste 35%. Doar în ultimii doi ani, acest progres a crescut valoarea cu 6 euro/porc. “Acest lucru dovedește cum știința are un rol vital în decizile genetice ale PIC, iar cercetările continuă pe măsură ce știința evoluează”, afirmă Dr. Bloemhof-Abma.
Și urmează să se întâmple multe alte lucruri importante cu focus pe inovație științifică, incluzând secvențierea completă a genomului, sexarea materialului seminal și editarea genetică, similar cu proiectul editării genetice pentru PRRS. Colaborăm îndeaproape cu autoritățile din întreaga lume pentru a primi permisiunea de a implementa toate aceste lucruri.
Selecția influențează obținerea profitului la nivel comercial
Abordarea PIC focusată pe clienți și pe servicii a contribuit la câștigarea poziției de lider printre companiile de genetică. Compania continuă să se se focuseze pe susținerea profitabilității partenerilor.
“Scopul nostru este să îi transformăm pe partenerii noștri în cei mai buni producători din lume”, spune Dr. Bloemhof-Abma. “„Astăzi, nu există un singur criteriu pentru a măsura rentabilitatea unei ferme. Prin urmare, evaluăm mai mult de 20 de caractere și combinăm acest lucru cu valoarea economică a fiecărui caracter pentru a selecta rezultatul economic și social relevant. ” Obiectivul general de ameliorare al PIC este de a maximiza potențialul valoric în întreg lanțul de producție. Cu toate acestea, concentrându-ne pe factorii de succes economic, nu ignorăm rezultatele sociale. Productivitatea, eficiența, robustețea și valoarea totală duc, de asemenea la o amprentă ecologică mai mică, reducerea risipei pentru a produce carne de porc hrănitoare, cu gust bun, provenită de la porci crescuți etic, la prețuri accesibile.
Urmează mai mult
“Ne străduim să ne îmbunătățim constant”, spune Dr. Bloemhof-Abma. “„Rezultatele noastre ridicate privind numărul purceilor înțărcați continuă să crească: în 2019, top 10% pentru totalul purceilor fătați a fost de 22,1 purcei/ cuib și în ultimii zece ani, am adăugat 3,7 porci / cuib și 150 gr la greutatea individuală la fătare. Îmbunătățirea semnificativă a sporului mediu zilnic și a conversiei furajului sunt, de asemenea, evidente, adaugă ea. Cu top 10% la rata de crestere zilnică pe viață, atingând aproape 1 kg și o rată a conversiei furajului de 1,63 kg furaj pentru 1 kg spor, producătorii nu se pot aștepta la o încetinire a îmbunătățirilor. ”
În timp ce progresul genetic accelerează cu o rată din ce în ce mai mare, ne-am extins portofoliul și serviciile prin noi parteneriate ca și cel cu Møllevang și Hermitage. Acest lucru ne-a permis să setăm noi standarde pentru vierii terminali Duroc prin vierul PIC 800 și să completăm portofoliul nostru cu scrofițe de tip danez. Noile parteneriate au generat servicii noi, prin managementul realizat de Hermitage în centrele de vieri IA din Marea Britanie și Irlanda.
“Progresul genetic accelerează. Cu toții jucăm un rol în a permite realizarea potențialului prin expresie genetică, mediu, sănătate și nutriție. Porcul PIC nu mai este porcul de pre vremea și suntem încântați de oportunitățile pe care le oferă acest lucru” concluzionează Dr. Bloemhof-Abma.
Pentru mai multe informații: Contactați-ne!