Studiile arată că gestionarea corectă a scrofițelor este esențială pentru viitorul reproductiv al scroafelor din fermă. Viața productivă a scroafelor este influențată de diverși factori, iar scopul este de a aplica un management adecvat pentru a diminua diferența dintre potențialul genetic ridicat actual și rezultatele productive standard obținute în industrie.
Putem acționa asupra unor parametri de selecție diferiți pentru a îmbunătății viața productivă a scroafelor:
• Selecția pentru greutatea individuală la fătare: Femelele cu greutate redusă la fătare prezintă un risc crescut de mortalitate pre-înțărcare și probleme de anestru.
• Selecția pentru greutatea cuibului: Scroafele cu cuiburi mici sunt asociate cu probleme de dezvoltare uterină, ceea ce se manifestă la scrofițele care au avut greutăți mici la naștere.
Investițiile în programe specifice de reproducție reprezintă o oportunitate de a îmbunătăți eficiența industriei porcilor.
Sursa: Jennifer Patterson și George Foxcroft, AFNS, University din Alberta, Edmonton, Canada
Comentariul PIC
María Ros Fuertes, Manager Servicii Tehnice, PIC Europa de sud
Există numeroși factori care afectează longevitatea și productivitatea scroafelor. Printre cei mai importanți se numără: fertilitatea, prolificitatea, mortalitatea în timpul lactației, furajarea, managementul, microclimatul, starea de sănătate și rata de retenție a scroafelor în fermă. Scopul e ca scrofițele să atingă maximul potențialului lor genetic și acest lucru implică un management corect și un status de sănătate și o aclimatizare perfectă.
O selecție corectă încă de la început este esențială pentru a asigura succesul reproductiv în funcție de parametrii cheie: greutatea la fătare; știm că scrofițele cu greutate mică la fătare au o mortalitate crescută și dezvoltarea hormonală afectată.
Acest factor are un impact crescut asupra vârstei la pubertate a scrofițelor de reproducție. S-a demonstrat că scrofițele care ating pubertatea mai devreme au o rată de retenție mai mare, mai puține zile neproductive și un număr mai mare de purcei înțărcați pe scroafă pe an. Este important de reținut că creșterea vârstei la prima montă la peste 220 zile este asociată cu o rată mai scăzută de retenție din cauza eșecurilor reproductive (+2.1%) și un risc mai mare de supraponderabilitate, care afectează negativ longevitatea scroafelor.
Pentru a stimula pubertatea timpurie efectul exercitat de vierii stimulatori/ depistatori este indispensabil. Prezența masculilor activi, care secretă feromoni prin salivă și sunt în contact direct cu femelele (încă din primele faze ale programului de stimulare a pubertății timpurii), vor contribui la implementarea corectă a programului de stimulare și vor duce la obținerea unor scrofițe de calitate cu viață productivă lungă. Pentru a obține succesul reproductiv la nivel de fermă și implicit succesul reproductiv al scrofițelor ce se introduc în efectiv este necesar să asigurăm o bună adaptare a animalelor și să le stimulăm corect cu ajutorul vierilor depistatori (însemnând să implementăm programe specifice pentru scrofițe care să ne ajute să le introducem la montă la vârsta și greutatea optimă). Pentru aceasta e necesară implementarea unui program de furajare specific care să asigure o stare metabolică pozitivă, care va conduce la o dezvoltare reproductivă maximă din moment ce greutatea și dezvoltarea reproductivă a scrofițelor sunt pozitiv corelate. Fiecare 10 kg greutate corporală adaugă în medie 1.1 corp luteal. Pe de altă parte, scroafele supraponderale (peste 170 kg la prima montă) tind să aibă probleme locomotorii și o rată de retenție scăzută în fermă.
Articol original “Investigación comentada” publicat în “SUIS”, Spania.