Despre PIC

Misiunea noastră este să fim principalul furnizor global de servicii de ameliorare genetică pentru clienții din industria cărnii de porc, prin tehnologii genetice, programe de sănătate și servicii inovatoare excepționale.

Compania PIC, înființată în 1962 ca filială a grupului Genus plc, lider în domeniul biotehnologiei, are ca obiect de activitate ameliorarea genetică a suinelor. În anii ‘60, un mic grup de fermieri din Oxford erau preocupați de faptul că crescătorii tradiționali de animale în rasă pură nu produceau porcul potrivit pentru cerinţele  viitorului. Prin urmare, aceştia  au invitat un grup de cercetători să găsească o modalitate de a produce un hibrid cu calități superioare. Urmând sfaturile primite de la aceștia, fermierii au identificat şi cumpărat cele mai bune exemplare de animale de prăsilă disponibile în Marea Britanie la momentul respectiv  și au demarat procesul de ameliorare a noii populaţii.

În prezent, PIC este lider mondial în ameliorarea  genetică continuă a suinelor  și al asistenței tehnice destínate  industriei globale a cărnii de porc. PIC combină date analitice cantitative cu biotehnologii de vârf, pentru a dezvolta animale de reproducție care să-i ajute pe fermieri să-și maximizeze profitabilitatea.

În prezent, PIC își desfășoară activitatea în 30 de țări, pe 6 continente și susține activ principiile bunăstării animalelor, în toate regiunile în care operează.